marți, 26 aprilie 2011

despre fericirea de a fi ... cumparator

Dupa peste 20 de ani de capitalism haotic, cred ca o mare parte din mine a devenit anacronica. In sensul ca am ramas unul dintre aceia care inca mai cumpara obiecte care satisfac placerile intelectuale date de cateva hobby-uri mai mult sau mai putin comune. Zilele trecute, in spatiul unde era altadata un anticariat si unde - din fericire ! - este inca (!) o librarie eleganta si nu un bar, cel de acolo mi-a spus cu umor ca sectiunea de antichitati nu a supravietuit si din cauza faptului ca NICI EU nu am contribuit suficient la profitul magazinului. Am glumit amar amandoi pe seama imputinarii segmentului de colectionari, invers proportional cu cel al posesorilor de masini BMW. Am recunoscut cu placere ca sunt unul dintre acei "dinozauri" care cauta crampeie de istorie. I-am precizat si ca - dincolo de vina de a nu fi cumparat o medalie de la ei acum vreo doi ani - faptul ca sectiunea de antichitati nu a supravietuit se datoreaza si preturilor aberante pe care le au cele mai multe dintre obiectele pe care eu le caut. Suntem o tara cu totul absurda in toate privintele. Inclusiv in domeniul decoratiilor militare. Spre exemplu, Medalia Avantul Tarii (1913) - o decoratie foarte frumoasa, dar comuna, care in mod normal nu ar trebui sa coste mai mult de 10-20 Euro, in functie de starea de conservare, o gasesti uneori la echivalentul a minim 100 Euro. Chiar in acest moment, o asemenea decoratie (incompleta si intr-o stare jalnica!) este vanduta de un individ la pretul de pornire de ... 800 Euro:
http://www.okazii.ro/catalog/54013505/medalia-avantul-tarii-1913.html
Vanzatorul nu are niciun pic de cultura in domeniu si nu a avut nici minimul bun simt sa se documenteze rapid dand o cautare pentru a vedea cu cat se vinde ceva asemanator cu ceea ce are el in posesie. O lejeritate "manelistica", tipic romaneasca. O decoratie identica, dar in stare buna si cu panglica originala o vinde un alt detinator cu echivalentul a numai 16 Euro:
http://www.okazii.ro/catalog/40008737/medalie-razboi-in-amintirea-inaltatorului-avant-1913.html
Asemenea situatii sunt si in alte tari, insa la noi incultura si aberatia in evaluare sunt fenomene de masa si nu accidente care creaza amuzament in masa cumparatorilor.
La fel se intampla de multe ori si in magazinele de antichitati. Mi s-a intamplat sa cumpar o piesa care ar fi trebuit evaluata la echivalentul sa zicem a 100 Euro, cu numai 15-20 Euro, dar am lasat necumparate piese ce ar fi trebuit sa coste 50-100 Lei insa costau vreo 500 Lei, fara ca acest pret sa aiba vreo justificare.
Pe de alta parte, cred ca vanzatorii sunt nefericiti, chiar daca nu-si dau seama de asta. Nici eu, cumparatorul, si nici el, vanzatorul, nu luam nimic cu noi la locul cu verdeata, dar simpla posesie a obiectului - cu valoare artistica, istorica, eventual alte semnificatii - ma fac mult mai fericit decat cel care mi-a vandut-o. Caz concret: am platit o medalie populara de la incoronarea din 1881 cu o suma pe care vanzatorul a cheltuit-o imediat la bufetul targului de antichitati pe o friptura cu garnitura, muraturi si o doza de bere. Este limpede ca intre mine si vanzator exista o diferenta in scara de valori. Si sunt de acord ca tagma vanzatorilor ("dealerilor") este necesara si in zona antichitatilor. Ceea ce nu pot sa nu remarc este insa faptul ca la noi multi dintre asa-zisii dealeri sunt niste trepadusi, fara cultura generala minimala. Ca sa intaresc ceea ce spun, mentionez intamplarea cand un "dealer" dorea sa-mi vanda o decoratie comunista penibila, instituita in 1949, spunandu-mi ca a fost a lui Nicolae Iorga (!!!), asasinat in 1940... A fost un moment de un ridicol monstruos, pe care - din pacate ! - doar eu l-am sesizat...
In alta nota, cred ca cei care cumpara sunt fericiti. Ma uit la mine si mi-e limpede ! Cand cumpar o piesa frumoasa, care ma bucura din punct de vedere estetic, sau chiar daca nu este frumoasa, insa acea piesa reprezinta momentul de gratie al unui om, ori rasplata intregii sale cariere sau - si mai dramatic - chiar sacrificiul lui, acea piesa ma bucura pentru ca stabilesc o comuniune cu acel om, ma bucura faptul ca i-am salvat memoria sau ca sunt parte, nesemnificativa, desigur, dar parte la momentul lui de gratie. Mi s-a intamplat asta recent, cand am cumparat premiul anual, in bronz, din perioada cand cel care o primise si avea numele gravat pe medalie era inca student la Belle Arte. Ulterior, desi lucrarile lui nu l-au facut celebru si foarte cautat, a devenit unul dintre profesorii multora dintre marii nostri pictori si sculptori interbelici. O tin in palma si o admir, iar satisfactia pe care o am ca detin un crampei din viata si din cariera acelui om valoreaza inzecit suma pe care am platit-o in anticariat.

Niciun comentariu: